Eu si timpul - Margareta Paslaru

"Dar cine sunt baietii acestia?" se intreba cineva uluit, intr-un film cu Robert Redford si PaulNewman. Intr-o alta forma, eu imi consumasem de mult o astfel de mirare, pela inceputul anilor '60, cand, intr-o zi, mi-a fost dat sa aud un glas neobisnuit urechilor noastre, dedate la trilulilurile muzicii usoare a epocii. Era o voce grava, rascolitoare, care te soma, parca, sa nu mai stai, sa alergi catre Chemarea marii. Nu mica mi-a fost uimirea cand am descoperit ca posesoarea era o liceana, mai mica decat noi, studenti pe acea vreme. Oricum, apartineam aceleiasi generatii. Prilej de mandrie, pentru ca, alaturi de cateva filme, de Cinemateca, de poetii saizecisti,Margareta Paslaru, cu harul ei, ne-a conectat la suflul minunatilor ani ’6o ai Europei, de care nu ne mai simteam atat de departe. Am avut privilegiul de a-i urmari in timp evolutia, tenacitatea, pasiunea si inteligenta cu care si-a construit o cariera cum nu sunt multe in spatiul nostru. Dar ce spun eu "si-a construit"... Ea si-a ingrijit-o precum palmasii, trudind zi de zi, sadind, explorand, apropiindu-se de limite, tatonandu-le doar pentru a le invinge, ferindu-si viata de uratele atingeri ale privirilor joase. Poate de aceea cantecele ei transmit, dincolo de toate, si fiorul unei experiente a curateniei sufle­testi, trecute prin bucurie, seninatate, generozitate, dar si prin incercari, nelinisti, temeri, luari de la capat. Mereu si mereu. Cartea de fata inchide in paginile ei o cariera si o viata care nu s-au concurat niciodata. S-au impacat de la bun inceput. Secretul apartine numai si numai artistei. - Magda Mihailescu

Fragment din volumul “Eu si Timpul” de Margareta Paslaru:

Ajuta-ne, Doamne!
La spital m-au lasat sa intru in sala pregatitoare pentru operatie. (…) Ne-am tinut de mana tacuti pana l-au luat, apoi am privit rotilele patului mobil cotind la sfarsitul coridorului. Ghemuita pe scaunul din sala de asteptare, am inchis ochii si m-am rugat cu toata fiinta.
Sentimente murmurate, insiruiri disperate, intrebari furioase, promisiuni catre Cel de Sus, asa cum numai in copilarie ma rugam, cu ardoarea inocentei. Tot incercam sa-mi imaginez operatia si rezultatul ei. „Nu poate fi decat mai bine, nu? Trebuie sa ne bucuram de Mariuca, mai avem atatea de facut.“ Zumzaitul celorlalti din incapere avea un efect anestezic, pluteam intre vis si realitate, dar ambele devenisera un cosmar.
Ca intr-un film, viata mi se derula in clipuri, pe sub pleoape. De la prima noastra intalnire pe bulevardul Dacia in Bucuresti, plimbarile nocturne cu barca, sarutul, marea iubire, casatoria secreta, intalnirea cu socrii, acceptarea in noua familie, si pana la instalarea in Calea Victoriei nr. 100. Involuntar, pe sarite, imi apareau cortegii mortuare, bunicii buni si cei rai, parintii mei dusi in ceruri divortati, viata nomada; ambitie, chemare, pasiune, debut in muzica, teatru, folclor, film, compozitii si texte, glorie, suspendari, arhitectii Ghitulescu, parinti spirituali, aprecieri, antipatii, popularitate, cenzura, premii, turnee, multa munca, fara viza de iesire, perseverenta, nasterea Mariucai, triumf, critici, victorii, persecutii, securisti, zborul peste ocean, adaptarea, progresul, prosperitatea familiei, evolutie, prima noastra casa, masterele Mariucai, galeriile de arta, voluntariatul, noi compozitii, inregistrari cu Adrian, prima vizita in tara, orfelinate, primul CD Electrecord, UNICEF, Crucea Rosie, turneul „40 de ani de la debut“ in Canada si SUA, Internet, Ziua Internationala a Copilului in SUA , reusita, din nou in televiziune, producator, afirmare, aprecieri, impliniri pe alt continent.