Eshatologia ortodoxa. Raportul dintre eshatologia inaugurata la Cincizecime, eshatologia incoativa si eshatologia finala sau realizata a cetatii ce va sa fie

Lucrarea (teza de doctorat) părintelui Petre Ștefan este deosebit de valoroasă, atât prin conținutul ei, cât și prin noutatea tematicii. Este foarte adevărat că au existat și există în studiile de specialitate abordări extrem de interesante ale eshatologiei creștine ortodoxe, însă în niciunul dintre acestea nu a fost abordată și tratată eshatologia creștină ortodoxă în mod integral și sistematic. Părintele își propune, începând cu titlul lucrării sale, să dezvolte o viziune holistică sau integrală a eshatologiei ortodoxe. În timp ce manualele de teologie dogmatică, inclusiv Dogmatica părintelui Dumitru Stăniloae, tratează eshatologia creștină pornind de la învățătura creștină despre moarte, continuă învățătura despre eshatologia particulară și încheie cu învățătura despre eshatologia universală, părintele Petre debutează cu învățătura despre eshatologia inaugurată la Cincizecime, continuă cu eshatologia incoativă (pe cale de a se realiza) și încheie cu eshatologia finală sau realizată a cetății ce va să fie (Evrei XIII, 14). Această abordare îi conferă autorului șansa de a armoniza sistematic, dar și perfect coerent și comprehensibil, teme dogmatice, tratate până în prezent în mod separat, precum: tensiunea eshatologică în Biserica primelor veacuri, entuziasmul și dorul eshatologic al viețuirii primilor creștini, ca efect al Pogorârii Sfântului Duh, Sfânta Euharistie – Cină eshatologică, rațiunea frecvenței temei Parusiei în Epistolele Sfinților Apostoli, martiriul primilor creștini, ca expresie a biruinței asupra duhului lumii și ca dovadă a așteptării și „grăbirii” venirii Domnului, legătura neîncetată dintre Biserica luptătoare și Biserica triumfătoare etc. O noutate într-adevăr demnă de remarcat este și abordarea din perspectivă eshatologică a atributelor Bisericii, precum și a Sfintelor Taine, abordare care evidențiază cu claritate capacitatea de cercetare novativă a autorului cărții. Demnă de menționat este și evidențierea dimensiunii eshatologice a monahismului care reiterează permananet și dinamic tensiunea ascetică eshatologică a creștinismului primar. Eshatologia finală este prezentată de părintele, în chip inspirat, drept naștere din nou a lumii. Procedând astfel, el reușește, în mod indirect și delicat, să respingă unele opinii teologice mai noi, ce susțin dispariția lumii fizice odată cu evenimentele eshatologice finale. Dincolo de toate aceste calități prezentate mai sus, de departe, cea mai importantă calitate a acestei teze de doctorat este legătura pe care autorul ei o realizează între conținutul dogmatic și cel duhovnicesc, ascetic și mistic.

Pr. prof. univ. dr. Ion Popescu