Eseu asupra cunoasterii in dreptul civil. Aparenta. Opozabilitate. Formalism. Publicitate

Monografia isi propune cercetarea modului in care dreptul civil se raporteaza la cunoasterea – fie ea exacta sau nu – avuta de terti in legatura cu variile situatii juridice conventionale. Sunt, asadar, cu precadere vizate contractul si actele juridice in general. Aceasta deoarece cunoasterea situatiilor juridice preexistente prezinta, de regula, relevanta din perspectiva tertului care alege sa actioneze juridic: sunt astfel create premisele unui conflict intre realitatea juridica anterioara si efectele urmarite prin incheierea noului act juridic. In esenta, este analizat felul in care cunoasterea sau substitutele ei juridice sunt exploatate drept criterii de solutionare a acestui concurs. Pentru a decela modalitatile in care sistemul juridic trateaza cunoasterea, au fost readuse in discutie notiuni juridice precum buna-credinta, eroarea comuna si invincibila, opozabilitatea (substantiala) conditionata de cunoastere sau opozabilitatea probatorie. In incercarea de a verifica modul in care sistemul juridic asuma ignorarea sau reconstructia realitatii juridice in functie de cunoasterea avuta de terti, se propune analiza distincta a formalismului juridic, dupa cum acesta se regaseste la nivelul formarii actului juridic sau in zona de eficacitate a acestuia. Dincolo de sublinierea faptului ca formalismul in sine nu e susceptibil de a genera efecte juridice proprii, se descrie modul in care acesta mijloceste trunchierea realitatii juridice. Indiferent ca este adusa in discutie forta probanta instituita pentru anumite mijloace de dovada, formalismul cu efect de inopozabilitate fata de terti a exceptiilor cauzale (e.g., formalismul cambial) sau formalismul specific sistemelor de publicitate, se cerceteaza trasatura comuna a acestora, privite ca tehnici de remodelare a realitatii juridice pornind (si) de la cunoasterea pe care tertii o pot avea in mod legitim in legatura cu aceasta.