Enigma Otiliei sau amurgul unei lumi fara tati - Mircea Tomus

Tot ce este element de stil clasic (antic) reprezinta semnalul sau transpunerea cifrata a coeficientului de universal (caracter fix) pe care ansamblul constructiei romanesti, deci modelul primar pe care imaginea-metafora a casei lui Mos Costache are menirea sa-l sintetizeze intr-un obiect cu functii semiotice puternice si precise, se sprijina si din care se incheaga; dupa cum tot ce depaseste, sau contrazice, sau se adauga acestui tipar stilistic primordial si fundamental avertizeaza asupra proportiilor, semnificatiilor si rolului pe care particularul (dinamic) are a le avea in acelasi ansamblu. - Mircea Tomus
Fragment din cartea "Enigma Otiliei sau amurgul unei lumi fara tati" de Mircea Tomus

"In plan literar narativ, care reprezinta palierul de interpretare, realizat si atins prin intermediul unor filtre particulare, precum cel sentimental, dar in egala masura si cel reflexiv si, apoi, desigur, cel imaginativ-creator, aceasta epoca apare intr-o imagine de o puternica singularitate, la care au concurat instante deosebit de importante ale literelor romane, precum proza lui lon Ghica si Filimon, pentru preliminarii, a lui Eminescu, I.L. Caragiale, Macedonski, Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Sadoveanu, memorialistica lui Titu Maiorescu si Radu Rosetti, ca sa-i numim numai pe cei mai cunoscuti, pentru etapele de Ime. Interesant si important, totodata, pentru textura de wmnificatii in care se situeaza cel de al doilea roman al lui G. Calinescu, este faptul ca, spre deosebire de literatura insesi, pe care o priveste cu un ochi proaspat dar insuficient de limpezit, receptand mai ales lucirea de suprafata a aspectului ei spectacular, secvential dinamic la Caragiale, mustind de seva plasticitatii la Macedonski, abia ceea ce am putea numi literatura retroproiectiva i-a dat dimensiunile si proportiile adevarat semnificative. Ceea ce poate insemna ca abia odata depasit pragul abisului dintre cele doua lumi, Marele Razboi, imaginatia creativa din marea proza imaginativa romaneasca s-a putut gasi in posesia atat a cumulului de cunostinte cat si a limpezimii de optica prin care imaginea lumii dinainte sa dobandeasca adevarata si necesara bogatie de substanta. Incat indelungata gestatie a Crailor de Curtea-Veche a trebuit sa astepte tocmai depasirea acestui prag, in vreme ce constructia narativa cea mai solida care i-a fost inchinata, romanul lui Liviu Rebreanu, Rascoala, a mai avut nevoie de inca cel putin un deceniu de gestatie, iar una din imaginile romanesti cele mai substantiale ale acestei epoci, care contine, poate, chiar programul de receptare narativa a ei, Sfarsit de veac in Bucuresti, a trebuit sa astepte chiar anii celui de al doilea razboi mondial."