Emma - Jane Austen

„Jane Austen avea cel mai minunat dar din cate am intalnit in a descrie implicatiile, sentimentele si caracterele din viata obisnuita. Rafinamentul cu care transforma personajele si situatiile din banale in interesante, tusa de veridic pe care o imprima descrierilor si sentimentelor sunt lucruri la care eu nu pot decat sa aspir.” – SIR WALTER SCOTT

„Domnisoara Austen a inteles perfect dimensiunea marunta a vietii... A fost o mare creatoare, egala – in mica ei sfera – cu Shakespeare…” – ALFRED TENNYSON

„…cea mai inzestrata artista dintre femei, scriitoarea ale carei carti sunt nemuritoare…” – VIRGINIA WOOLF

„Mai mult decat un roman de dragoste si/sau casatorie – desi atat una, cat si cealalta sunt subiectele predilecte ale lui Jane Austen –, Emma este romanul unei «ucenicii», al unei modelari de sine treptate, prin recunoasterea personalitatii si nazuintelor celorlalti.” – ECATERINA ION

JANE AUSTEN s-a nascut pe data de 16 decembrie 1775 in localitatea Steventon din comitatul englez Hampshire. Incercarile sale literare timpurii s-au lovit de neincrederea editorilor, ea reusind sa-si publice primul roman, Ratiune si simtire, abia in 1811, dupa opt ani de cand spera zadarnic ca o alta lucrare, Northanger Abbey, sa vada lumina tiparului. Mandrie si prejudecata (1813) ii aduce consacrarea ca scriitoare, iar Mansfield Park (1814) si, mai ales, Emma (1815), consolideaza prestigiul de care se bucura. Succesul comercial avea sa vina mult mai tarziu, fiecare editie a romanului constituind un eveniment notabil. La varsta de doar 42 de ani si jumatate, Jane Austen parasea aceasta lume. Alte doua romane, Persuasion si mult-amanatul Northanger Abbey, aveau sa apara doar postum, la sfarsitul anului 1817.

Fragment din volumul "Emma" de Jane Austen:   "Domnul Knightley putea sa se certe cu Emma, dar Emma nu se putea certa cu ea insasi. Fusese atat de suparat, incat trecu destula vreme pana cand sa faca o noua vizita la Hartfield. Si cand, in fine, se vazura din nou, privirile lui severe aratau ca nu o iertase inca, ii parea rau, dar nu putea sa se caiasca. Dimpotriva, planurile si actiunile ei isi gaseau o justificare din ce in ce mai serioasa si parerea ei fu confirmata de tamplarile din zilele care urmara. Tabloul, cu o rama eleganta, sosi la Hartfield in buna stare, de indata ce domnul Elton se intoarse de la Londra si, dupa ce il atarnara deasupra caminului, el se ridica sa-l priveasca si isi suspina admiratia in jumatati de fraza, exact asa cum se cuvine. Cat despre sentimentele lui Harriet, ele se canalizau in mod vizibil catre o afectiune puternica si statornica, in masura in care tineretea si firea ei ii ingaduiau asa ceva. Curand, Emma avu marea multumire sa nu mai auda numele domnului Martin decat in comparatiile cu domnul Elton, care erau, bineinteles, mult in favoarea celui de-al doilea. Dorintele ei de a o cultiva pe Harriet, prin lectura intensa si conversatie, nu dusesera inca mai departe de primele capitole si intentia de a continua a doua zi. Era mult mai usor sa trancaneasca decat sa studieze, mult mai placut sa-si lase irnaginatia sa zburde gandind la soarta lui Harriet decat sa-i largeasca fetei orizontul si puterea de intelegere cu lucruri serioase. Singura preocupare literara a lui Harriet, singura rezerva intelectuala pe care si-o facea pentru amurgul vietii era sa colectioneze si sa transcrie toate ghicitorile, de orice fel, intr-un caiet cu scoarte groase, facut de prietena ei, si impodobit cu monograme si simboluri. In aceasta epoca de inflorire a literaturii, asemenea colectii de mari proportii se intalnesc foarte des. Domnisoara Nash, directoare de scoala la doamna Goddard, scrisese cel putin trei sute, si Harriet, care auzise prima data despre asta de la ea, spera, cu ajutoul domnisoarei Woodhouse, sa faca o colectie si mai mare. Emma o ajuta cu imaginatia, memoria si gustul ei, si cum Harriet scria foarte frumos, era probabil ca albumul sa fie dintre cele mai reusite, atat in cea ce priveste forma, cat si cantitatea.”