Draga Sisilut, noi pe lumea asta nu o sa ne mai vedem. Drame de familie din vremea comunismului

... tatăl meu, Teodor Burzo, s‑a născut pe 25 martie 1890, în localitatea Suciul de Sus și s‑a căsătorit relativ târziu, la 45 de ani, de aceea eu mai sunt încă în viață. Familia noastră este originară din Țara Lăpușului și a fost menționată pentru prima dată în documente din secolul XIII‑lea. În 1592 a fost reînnobilată de Sigismund Bathory: „nobil Gurzo sau Burzo de Suciul de Sus”. Tata a urmat Liceul Grăniceresc la Năsăud, apoi Academia de Mine Pribram, în apropiere de Praga. În 1915 a fost încorporat în armată și trimis la școala de ofițeri de rezervă de la Sibiu. A făcut parte din Regimentul 63 Bistrița, împreună cu Emil Rebreanu, cu care eram rude, pe frontul din Italia, unde a avut gradul de locotenent‑major, fiind comandantul unei companii de pioneri. Reîntors de pe front, în 1918 a participat la formarea Gărzilor Naționale la Alba Iulia, ca ofițer, și pe urmă a fost cooptat în Consiliul Dirigent, în Comisia de transporturi, o poziție asimilată funcției de ministru adjunct. A mai participat și la delimitarea frontierei, împreună cu echipa ge‑ neralului Berthelot. După dizolvarea Consiliului Dirigent, a fost inspector de mine la Baia Mare și inginer la Societatea „Creditul Minier” la Moreni, unde a lucrat până în 1937, când părinții mei s‑au stabilit la Cluj. Între timp, tata a lucrat vreme de un an în Statele Unite, la exploatările petroliere din Texas, de unde a revenit ca inginer‑șef la Moreni. S‑a căsătorit cu mama mea, Maria, fiica preo‑ tului Emil Sigarteu din Târlișua, în 1934, familia sa fiind rude cu familia Rebreanu. Străbunicul meu, notarul Augustin Sigarteu, a fost nașul lui Liviu Rebreanu. Eu m‑am născut în 1935 la Moreni, unde am petrecut primele luni de viață, iar fratele meu s‑a născut după un an și jumătate, după ce ne‑am mutat la Cluj. Aici părinții mei au cumpă‑ rat o casă și niște teren, iar tata a lucrat ca inginer. Apoi, sub amenințarea izbucnirii unui nou război, tata a fost concentrat în armată, ca locotenent de rezervă, doi ani aproape, în 1938, pentru realiza‑ rea unor lucrări de interes național – construcții de fortificații, depozite de muniții – împreună cu soldații români concentrați. Printre altele, a condus lucrările de realizare a depozitului de muniții de la Jucu (jud. Cluj), unde este o cale ferată care traversează șoseaua. La fel, a lucrat la cazematele din București, a construit podul „Constanța” din București – l‑a finalizat în șase luni de zile, ceea ce a fost un record pentru el și pentru soldații concentrați. Pentru activitatea depusă, a fost avansat căpitan și decorat cu „Virtutea Militară”...