Dialog despre arta

Debutul lui Lunaciarski in critica de arta are loc intr-o perioada de mare efervescenta creatoare si de radicale experiente menite sa revolutioneze artele plastice. Aflindu-se chiar in centrul de atractie cel mai reputat al lumii artistice de la inceputul secolului al XX-lea, la Paris, unde vin, dornici de afirmare, artisti din toate continentele, el are prilejul sa asiste la lansarea zgomotoasa a unor curente si directii noi ce se succed vertiginos contestindu-se unele pe altele.Ca multi alti exponenti de opinie, este luat prin surprindere de aceasta avalansa a noului, este uneori contrariat de cutezanta, de violenta si, mai ales, de dispretul declarat pentru vechile valori, al unor curente ca fovismul, cubismul, futurismul, expresionismul s.a. Rezervele pe care le formuleaza nu inseamna insa refuzul lor categoric. Receptiv, permeabil la nou, in general, manifesta interes pentru cuceririle artistilor din avangarda. Dar dind cezarului ce-i al cezarului si subliniind inventivitatea, ingeniozitatea formelor, mestesugul, inaltul profesionalism tehnic, el deplinge, ori de cite ori abordeaza problemele artei occidentale contemporane, lipsa ei de continut, saracia de idei. Caci ideile, iata ce-l preocupa, in primul rind, in arta.Scrierile lui Anatoli Lunaciarski prezinta si astazi un viu interes de ordin practic pentru domeniul vietii artistice, aceasta in virtutea unei bogate experiente pe care o sintetizeaza si a unor idei si principii ce-si pastreaza in buna parte actualitatea. Astfel, cu trecerea timpului, detasata de pasiunile momentului istoric, creatia lui Lunaciarski dobindeste semnificatii care o asaza in rindul operelor autentice de referinta.„Arta este un cintec gigantic al omenirii despre ea insasi si despre mediul ei inconjurator. Ea este in intregime o autobiografie lirica si fantastica a speciei noastre. Cit de ridicoli, cit de pigmei par cei care, rasfoind aceasta uriasa carte ale carei litere sunt bisericile, miturile, poemele, simfoniile, cred ca toate acestea sunt interesante numai prin frumusetea lor exterioara in timp ce continutul n-ar avea, in fond, vreo legatura directa cu arta ca atare!”