Despre Sinucidere - Emile Durkheim

Din cuprins:
a—Š Metode pentru determinarea cauzelor si tipurilor;
a—Š Sinuciderea egoista;
a—Š Sinuciderea altruista;
a—Š Sinuciderea anomica;
a—Š Elementul social al sinuciderii;
a—Š Raporturile sinuciderii cu celelalte fenomene sociale

Volumul lui Durkheim aparea ca o reactie la moravurile unei societati considerate ca fiind imorale, intentia autorului fiind aceea de a elimina complet emotia cu care contemporanii sai priveau si tratau subiectul sinuciderii. Analiza sumbrului fenomen ce luase amploare la final de secol al XVIII-lea incepe cu definirea precisa a termenului de "sinucidere" - incercare indrazneata intr-un timp marcat de crestinism si regulile moralei crestine - si continua utilizind permanent comparatiile pentru a sustine teoria lui Durkheim conform careia actul sinucigas este influentat de factori externi si apartine mai curind "socialului" decit "individualului". Autorul reuseste sa gaseasca elemente comune intre diverse categorii de sinucigasi, in functie de religie, sex, strat social etc. inlaturind factorul aleator si motivatia individuala unica din gestul unui om de a pune capat propriei vieti, Durkheim fascineaza prin intreaga constructie a acestei originale lucrari stiintifice.
Publicarea in romaneste a uneia dintre lucrarile fundamentale ale lui Emile Durkheim este o initiativa care merita a fi salutata si sprijinita fara rezerve. Nedispunind din pacate de timpul necesar realizarii unui adevarat studiu introductiv, de care ar fi fost nevoie pentru facilitarea lecturii cititorului din Romania anului 1993, ma voi restringe doar la enumerarea citorva date indispensabile situarii in timp si spatiu a cartii si autorului ei .
Importanta Sinuciderii in opera lui Durkheim este datorata abordarii stiintific riguroase a unui fapt social contemporan (cresterea frecventei sinuciderilor si, concomitent, a divorturilor catre sfirsitul secolului al XIX-lea, pusa pe atunci pe seama declinului moral al Occidentului), demonstrarii specificului sociologic al unui fenomen caruia in mod curent i se atribuiau (si i se atribuie) cauze individuale, psiho-patologice (nebunia), toxice (alcoolismul), rasiale etc. Durkheim isi construieste, de altfel, argumentatia plecind de la refutarea acestor pre-conceptii. Prin operatii aritmetice relativ simple in raport cu complexitatea statisticilor moderne, sociologul studiaza diferitele regularitati care afecteaza proportia sinuciderilor: constanta variatiilor regionale (in decursul timpului, diferentele observate se mentin intre tarile europene precum si intre regiunile Frantei), regularitatea evolutiilor temporale (pe termen scurt, numarul si proportia sinuciderilor in Franta ramin aceleasi; pe termen lung, evolutia se inscrie in curbe care au aceeasi forma pentru toate tarile examinate), relatiile dintre i¿½ritmurile socialei¿½ si proportia sinuciderilor (sinuciderea se petrece cel mai adesea noaptea si mai rar ziua, ea creste odata cu durata zilei in decursul anului si este mai frecventa la inceput de saptamina decit la sfirsitul ei). De asemenea, proportia sinuciderilor creste odata cu virsta, este in raport cu religia (mai frecvente la protestanti decit la catolici, si la catolici decit la evrei), precum si cu dimensiunile localitatii in care se petrec sinuciderile (mai numeroase in marile orase).

Aceasta o opera importanta datorita abordarii stiintifice a unui fapt social contemporan (cresterea frecventei sinuciderilor si a divorturilor catre sfirsitul secolului al XIX-lea). Calitatea metodologica a lucrarii depaseste pe aceea teoretica, deoarece tipologia sociala a sinuciderii stabilita de Durkheim dateaza tipu-rile "altruist", "egoist" ori "anomic", fiind o derivatie conceptuala a filosofiei sociale a lui Durkheim.