Despre arta vietii

…insasi Arta Vietii si nu o arta particulara oarecare trebuie recunoscuta, in mod general si evident, drept arta suprema, iar cultivarea acestei arte si nu cultivarea stiintei, a tehnicii, nici chiar a religiei, ar trebui sa constituie primul si ultimul scop al educatiei. Nu este vorba, evident, de acea arta a vietii care consta, in ultima instanta, in disimulare, refulare si minciuna, ci de o arta prin care se reveleaza cel mai profund adevar al omului, de o arta care reprezinta realitatea profunda a Spiritului. (p. 26, in carte)…Tinerii tocmai ca nu vor sa se imbogateasca, ei se dezintereseaza de bani, asa cum n-au facut-o in Europa decat aristocratii in epocile lor de apogeu. In sfarsit – si aceasta este cea mai importanta dintre previziunile pe care le putem face – tinerii se vor dezvolta ca niste personalitati mult mai independente decat au fost parintii lor. Aceasta asertiune are cu ce sa-i surprinda pe cei mai multi, care considera ca noul tineret este esentialmente docil, servil si lipsit de personalitate. Este foarte posibil sa intram intr-o epoca de dogmatism si nu intr-una critica, dar epocile bogate in oameni liberi, asa cum a fost Antichitatea clasica, au fost si ele dogmatice in spiritul lor. Atunci cand se vorbeste despre libertatea umana, esentialul nu consta in drepturi, nici in gandirea libera, ci in tipul omului liber, spre deosebire de acela al omului-sclav. Or, toti tinerii din ziua de azi primesc, in tarile in care ordinea sociala e inspirata de spiritul lor, o educatie asemanatore cu a printilor de odinioara; tinerii, in anii lor de formare, sunt privilegiati; un autoritarism brutal nu-i afecteaza de regula decat pe adulti. Si daca este asa, pare aproape sigur ca acesti tineri isi vor dezvolta mai tarziu aceleasi calitati de independenta care ii caracterizau odinioara pe nobili. Existenta unei discipline nu doar impuse, ci liber consimtite, nu se opune unui asemenea rezultat, dimpotriva: partea inferioara a fiintei umane trebuie intotdeauna disciplinata, pentru ca virtutile sale superioare sa se poata afirma liber; si cu cat clasele despre care vorbim sunt mai tinere si mai primitive, cu atat au mai multa nevoie de disciplina. In ceea ce priveste filosofia sau religia uniforma, care vor continua poate sa domneasca in cutare sau cutare tara, sa nu uitam ca aceeasi uniformitate a caracterizat si lumea crestina pana abia acum cateva secole. Dinspre partea mea, nu am nicio teama de lunga respiratie, daca mi se permite sa spun asa, pentru Destinul Libertatii Europene. Cred, dimpotriva, ca intr-o jumatate de secol Europa va fi mai libera, si intr-un sens mai nobil, decat a fost in al nouasprezecelea. (p. 193 in carte)