De impedimentis matrimonii. De la acrivia canonica la iconomia bisericeasca

de: Iulian Mihai Constantinescu

 

Publicat de: Editura Universitaria

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Lucrarea trateaza problemele apărute în societatea secularizară din ţara noastră, o societate aflată pe calea integrării depline în marea familie europeană (Uniunea Europeană), răspunsurile aşteptate de la Biserică pentru rezolvarea crizei morale netrebuind să întârzie. Este de datoria teologilor şi a canoniştilor Bisericii să afirme cu tărie, alături de jurişti, că instituţia familiei trebuie să se bazeze întotdeauna pe unirea liberă şi plină de iubire a bărbatului cu femeia, promovând în armonie condiţiile pentru încheierea căsătoriei, precum şi acordul juridic privind eventualele impedimente care pot apărea din lipsa condiţiilor. Faţă de pericolele actuale, care pot afecta stabilitatea familiei creştine, Părintele Profesor Vasile Mihoc precizează: „Instituţia sfântă a familiei este atacată astăzi din toate părţile şi prin toate mijloacele. Cel rău pare a-şi fi concentrat atacurile josnice asupra fortăreţei celei mai puternice a umanităţii, cea care-i asigură însăşi supravieţuirea.
General
Anul 2020
Autor Iulian Mihai Constantinescu
Categorii Religie / Spiritualitate, Studii si eseuri teologice, Carti
Editura Editura Universitaria
ISBN 9786061416400
Pagini 284 pagini
Format Softcover

RECENZII De impedimentis matrimonii. De la acrivia canonica la iconomia bisericeasca de Iulian Mihai Constantinescu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie