Coruptie, cultura si caracter endemic in Romania

Coruptie, cultura si caracter endemic in Romania. Forme de manifestare a coruptiei in raport cu evolutia cultural-istorica romaneasca si problematica endemicitatii

Cititorul tezei Andreei Gușă primește un duș rece: el află nu numai că nu știe bine ce este corupția (ci doar credea că știe), dar și că nu există nicio definiție a ei univocă, universală și unanim acceptată de experți. Mai grav, află că însăși măsurarea fenomenului e discutabilă și subiectivă, iar taxonomia corupției, complicată, când nu confuză, deoarece criteriile, speciile și varietățile corupției se încalecă adesea, iar cercetătorii și aici se contrazic. De asemenea, neașteptat poate fi pentru el și faptul că nu există printre experți unitate, nici măcar aproximativă asupra cauzelor corupției. Dar cel mai descurajator cumva este că nici măcar sub raport etic nu întâlnim o judecată univocă asupra corupției: unii autori, arată autoarea, întrevăd chiar existența unei corupții „bune”, care „unge rotițele înțepenite ale birocrației”, încurajând dezvoltarea economică în anumite condiții. Ba mai mult: conceptul însuși ar putea fi un „construct” ideologic, sunt de părere unii cercetători din specia numită „revizioniști” sau relativiști cultural, un construct în baza căruia Occidentul, chipurile, încearcă să discrediteze restul lumii și să-și justifice condescendent dominația, deducând subdezvoltarea țărilor non-occidentale dintr-o corupție genetică și „endemică” în culturile respective. Sau, în termeni brutali: „sunteți săraci fiindcă sunteți necinstiți”. Andreea Gușă nu se lasă intimidată de această „junglă” epistemică, ba chiar reușește – și nu e un merit mic – să ne călăuzească eficient prin ea, lăsându-ne să sperăm, la capătul drumului, că suntem ceva mai bine echipați nu numai să înțelegem formele deloc puține ale corupției, dar și să întrevedem remedii – fapt de luat în seamă pentru decidenți. Tocmai abordarea sa „culturalist-moderată”, ferindu-se de radicalisme, de judecăți globale, de abordări unilaterale, mereu căutând nuanța, fără a uita totuși de prezența universalului, mi se pare corectă teoretic și, la nevoie, de utilitate practică. (Prof. dr. Andrei Cornea)