Copilasii "mamei lenese" merg bucurosi la scoala

Și pentru cadrele didactice, de care avem atât de multă nevoie

Succesul e un cocktail preparat… jumătate din „natură“, jumătate din „cultură“. În funcţie de mediul în care este educat, copilul își îmbracă temperamentul într-un caracter. Și, ne place sau nu, copiii sunt oglinda celor care i-au crescut.

De vreme ce ne dorim ca cei mici să devină mai buni decât noi, e cazul să colaborăm – cu bunăvoinţă și respect. Școala nu poate face educaţie de una singură. Și nici părinţii nu pot ţine locul profesorilor. Dacă acasă copilul are parte de toleranţă infinită, în clasă îi va fi greu să-și controleze propriul comportament. Iar dacă acasă e mustrat sever pentru notele primite, în clasă va deschide gura tot mai rar și mai temător.

Copilul își dorește cu adevărat să înveţe abia după ce capătă încrederea că e capabil de asta. (Nu invers!) Dar cum ajunge să aibă încredere în sine?

Prin dezvoltarea spiritului de explorator (ca să nu se teamă de greșeli), prin conectare emoţională (ca să aibă în braţele cui să găsească soluţii), prin respectarea tipului de personalitate (ca să nu fi e mereu împins spre pasiuni care nu sunt ale lui) – ne spune Anna Bîkova în cartea de faţă. În caz contrar, tot ceea ce deprinde copilul este „neajutorarea învăţată“.

Și mai există o problemă care necesită cooperare între părinţi și profesori: e prevăzută în Legea educaţiei naţionale sub numele de „bullying“. Este momentul să luăm atitudine în mod solidar. Dacă acum stăm cu mâinile-n sân, atunci când propriul copil va ajunge să fie următoarea victimă nici pentru el nu va sări nimeni.

În sfârșit, o altă chestiune spinoasă pe care Anna Bîkova ne-o aduce în atenţie se referă la reţelele sociale. Stă copilul toată ziua (și o bună parte din noapte!) cu nasul în telefon? Cum îl readucem în viaţa reală? Și o fi bine să-l monitorizăm online fără oprire?

Anna Bîkova ne oferă aici, cu înţelepciune de profesor și duioșie de părinte, răspunsuri la nenumărate întrebări.