Copiii care am fost, parintii care suntem. Cum sa ne apropiem de copilaria noastra ca sa ne conectam mai bine cu fiicele si fiii nostri
de: Beatriz Cazzuro
Publicat de: Editura Univers
31.20 Lei
Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!Magazine si preturi
Cu siguranţă îţi iubeşti copilul foarte mult şi faci tot ce poţi ca să‑l educi cât mai bine. Te informezi, te străduieşti să ai răbdare, să‑i fii un model bun, să‑l înţelegi şi să‑l faci să se simtă iubit. Cu toate astea, în momentele foarte tensionate, te trezeşti spunând şi făcând lucruri pe care ţi‑ai promis că nu le vei spune sau face niciodată, pentru că sunt lucrurile care ţi s‑au făcut şi ţie când erai copil şi ştii cât de rău pot face ele pe termen scurt şi lung. Cum se face că pierzi atât de uşor controlul? Explicaţia e simplă şi validată ştiinţific: experienţele pe care le‑am avut în copilărie sunt încă în noi şi, rămase neprocesate, ne modelează comportamentul, oricât ne‑am strădui să schimbăm felul în care ne creştem copiii.
Autoarea cărţii Copiii care am fost, părinţii care suntem, Beatriz Cazurro, este psiholog şi psihoterapeut, cu un master în psihoterapia copilului, cu specializări în traumă, neuroştiinţă şi reglare psiho‑corporală. În acest volum, ea ne ghidează cu blândeţe în explorarea propriei copilării, pentru a identifica acele comportamente ale familiei care ne‑au rănit şi a le procesa într‑un mod eficient şi autentic, astfel încât să putem fi pentru copiii noştri părinţii pe care îi merită.
„Nu poţi fi un părinte prezent dacă nu ştii cine eşti. Și nu ştii cine eşti până nu‑l priveşti în ochi pe copilul care ai fost, până nu îi asculţi plânsul şi nu‑i alini suferinţa. Cartea aceasta te poate ajuta să faci paşi în procesul de cunoaştere şi vindecare de sine.“
– Ioana Chicet Macoveiciuc
General | |
Autor | Beatriz Cazzuro |
Categorii | Dezvoltare personala, Parenting, Carti |
Editura | Editura Univers |
ISBN | 9789733416029 |
Pagini | 256 pagini |
Format | Softcover |