Conceptul de divinitate in Discursurile lui Dio Chrysostomus

Lucrarea evidențiază aportul discursurilor lui Dio Chrysostomus la configurarea, pe baza tendințelor henoiteistice de sorginte filosofică populare în perioada Imperiului Roman timpuriu, a conceptului de divinitate comun tradiției religioase păgâne greco-romane; urmărește adecvarea conceptului la public (nivelul social, cultural și politic dictează chipul prin intermediul căruia este prezentată divinitatea supremă), precum și continua raportare la tradiția filosofică, care îi furnizează funcțiile și definiția divinului; dată fiind finalitatea practică a majorității discursurilor, conceptul de divinitate apare în discursurile dioninene ca una dintre modalitățile de legitimare ideologică a ordinii politice impuse de Imperiul Roman.

În Discursurile retorului grec Dio Chrysostomus (aprox. 40-115 p. Chr.) pot fi distinse, având în vedere dimensiunea personală a religiozității acestuia, mai multe paliere delimitate de mediul de proveniență, educație și tipul de activitate desfășurată. La un prim nivel, datorat mediului familial și social, retorul apare atașat ideilor și valorilor religioase ale păgânismului. Se arată reverențios față de divinitățile tradiționale și apără funcția religioasă a imaginilor și statuilor reprezentând divinitatea. Educația retorică și filosofică l-a făcut critic față de unele aspecte ale religiei tradiționale (opulența sacrificiilor, imoralitatea miturilor) și i-a impus imaginea unei singure divinități creatoare, omnipotente și desăvârșire din punct de vedere moral. Meritul retorului Dio Chrysostomus constă în sesizarea potențialului politic al acestei unice divinități promovate de filosofie. Urmărind, în discursurile sale, scopuri precise și adresându-se unui public larg și cosmopolit, zeul solitar și autosuficient al stoicilor ia forma mai familiară audienței de rege, patron al păcii și al artelor, legiuitor sau simposiarh. (Ștefan Ivas)