Comportamentul clientilor

de: Adrian Gherasim, Daniel Gherasim

 

Publicat de: Pro Universitaria

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Fiind conceputa ca unul dintre suporturile posibile pentru cursul universitar Comportamentul consumatorilor, cartea de fata este adresata in primul rand studentilor si dascalilor de la specializarile Marketing si Economia Comertului, Turismului si Serviciilor (dar nu numai), precum si tuturor celor interesati in studierea si cunoasterea comportamentului oamenilor aflati in fata actului de cumparare a marfurilor. Prin urmare, de continutul sau pot beneficia nu doar marketerii, ci si alti specialisti (teoreticieni sau practicieni) din domeniul psihologiei, sociologiei, stiintelor juridice, comunicarii, esteticii industriale etc. implicati in realizarea unor astfel de studii.Fara a insista prea mult asupra disputei legate de subiectul supus atentiei in studiile comportamentale (omul in general, cumparatorul, consumatorul, incitatorul, platitorul etc.), autorii au considerat ca acesta este clientul firmei interesate sa-i satisfaca nevoile, dorintele si cererea, privit in compania tuturor celor care-i pot influenta comportamentul (incitatatori, informatori, decidenti si lideri de opinie, sefi, critici etc.). De aceea a fost preferat pentru carte titlul de Comportamentul clientilor.
General
Anul 2022
Autor Adrian Gherasim, Daniel Gherasim
Cod de bare 9786062616045
Colectie Marketing
Dimensiuni l: 17cm | H: 24cm, 180 x 250
Editura Pro Universitaria
ISBN 9786062616045
Limba Romana
Pagini 400
Tara Romania
Format Brosata, Softcover

RECENZII Comportamentul clientilor de Adrian Gherasim, Daniel Gherasim

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie