Cinci revolutii si o tumultoasa disputa nonviolenta - Sergiu Pavel Dan

De buna seama, insusirea cea mai nociva a revolutiilor nu consta atat in potentialul lor distructiv, anarhic – dezvaluit, iata, cu harnicie si azi in 2018, de dezlantuirile vestelor galbene pariziene – cat in reversul devenirii lor tiranice. Si merita stiut ca nu contrarevolutiile genereaza, cum s-ar crede, tiranie ci – vremelnic sau statornic – metamorfozele revolutiilor insesi. Astfel, miile de executii din Franta anilor 1793-94 ori de deportari dictate dupa 1851 au survenit la doar cativa ani de la izbucnirea respectivelor revolutii, asa dupa cum nenumaratele asasinate din Rusia sovietica nu s-au datorat rabufnirilor contrarevolutionare ale vreunui general alb filo-tarist, ci lui Stalin, mostenitorul persistentei revolutii bolsevice. Considerentele acestea explica deficitul de credibilitate al profesionistilor de azi ai platformelor ostentativ insurectionale. Care sa fie, bunaoara, telurile politice ultime ale spadasinilor devizei sau miscarii #rezist? Inainte de a le cunoaste, urmarindu-le orientarea, ne intampina spectrul obsesiv pomenitului stat paralel.   Sergiu Pavel Dan s-a nascut in Blaj, la 27 iunie 1936. Urmeaza liceul si Literele la Cluj unde, dupa cativa ani ca profesor secundar, isi incepe cariera universitara in martie 1964. Lucrarile sale atesta o statornica inclinatie spre sinteza, trasatura constatabila de la Proza fantastica romaneasca (1975), teza sa de doctorat, premiata de Academia romana, pana la ultimele-i realizari editoriale. Dintre numeroasele referinte critice in ceea ce-l priveste, notabila e bunaoara aprecierea profesorului Louis Vax din Lyon care, in Les chefs-d'oeuvre de la litterature fantastique (1979), socoteste sistemul romanului Sergiu Pavel Dan drept clasificarea cea mai meticuloasa pe plan mondial a motivelor literaturii fantastice, precum si opinia ilustrului eseist N. Steinhardt, care, in Escale in timp si spatiu (1987), considera Visul lui Scipio. Istoria Romei ca poveste filosofica o anamneza ce se inscrie fara ostentatie, dar cu cinste pe o lista glorioasa unde figureaza Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Toynbee.