Cifrele getice. Cifrele Primordiale pe Pamant

de: Gheorghe Funar

 

Publicat de: Editura Ecou Transilvan

50.00 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Istoria noastră este o interpretare şi relatare a faptelor din trecutul nostru, ceea ce s-a scris despre noi, ce am construit, ceea ce avem şi ceea ce facem acum pentru neamul nostru.

Fiecare dintre noi este înzestrat cu talanţii necesari pentru a realiza ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit. Este relativ uşor să faci ceva doar pentru tine şi mai greu să faci ceva important pentru alţii sau pentru comunitatea în care trăieşti. Legea Spirituală a Datului ne îndeamnă să ne dăruim altora pentru că numai aşa vom dobândi („ Dăruind vei dobândi ” – Nicolae Steinhardt).

Fiecare om a aşezat şi a înscris câte o filă de istorie proprie pentru progresul comunităţii în care s-a născut şi/sau a trăit. In summum, aceste experienţe personale şi colective au fost necesare şi trebuincioase neamului românesc. Istoria e un lucru extrem de serios.

Autorul aşază în conţinutul cărţii elemente fundamentale privind naşterea şi evoluţia poporului român, se întreabă şi se miră în acelaşi timp: Cifrele getice sunt cifrele primordiale pe pământ? Răspunsul autorului este clar şi punctual: „ Întreaga omenire foloseşte cifrele getice ”, că „ alfabetul primordial a fost al geţilor, al strămoşilor românilor ”, că poporul român „ este urmaş al Poporului Primordial al Geţilor, pelasgilor, valahilor şi dacilor, Adevăratul Popor ales de Bunul Dumnezeu, care a trăit de peste 10.000 de ani în Geţia Edenică şi care va dăinui în România Mare, în Grădina Maicii Domnului” .

Cele afirmate mai sus se bazează pe şi sunt argumentate cu probe arheologice, cu datele şi informaţiile cuprinse în scrierile unor autori antici, în Biblie sau Sfânta Scriptură, în concluziile unor studii ale unor universităţi de prestigiu din străinătate şi alte date istorice identificate de autor în cele peste 150 de referinţe bibliografice consultate.

Autorul este uimit şi se întreabă cu justificată îndreptăţire cum de a fost posibil să se falsifice istoria poporului român de către unii ştiutori de carte, intelectuali români şi străini. Pe aceştia îi numeşte „ asasini istorici şi mincinoşi ştiinţifici oficiali ” şi apreciază că a sosit momentul pedepsirii lor aşa cum sunt pedepsiți cei care au produs falsuri sau au falsificat înscrisuri, monede etc., considerate infracţiuni de codul penal românesc.

Cifrele getice – ca obiect de cercetare şi de aflare a adevărului istoric – devin elemente de bază pentru a argumenta falsificarea istoriei omenirii şi a demolării tezei false a provenienţei popoarelor şi limbilor indoeuropene.

Astfel, autorul concluzionează că cifrele primordiale sunt cifrele getice şi că civilizaţia primordială a existat la geţi în spaţiul carpatic cu cel puţin 10.000 de ani î.Hr. De asemenea, autorul dovedeşte că geţii au fost strămoşii etruscilor şi ai latinilor, iar poporul român este urmaş al poporului primordial, al geţilor.

De asemenea, autorul analizează poziţia şi rolul Academiei Române, precum şi al unor academicieni contemporani privind falsificarea istoriei omenirii şi a trecutului poporului român. Autorul le aduce acestora la cunoştinţă că „ strămoşii reali ai Românilor, GEŢII, au migrat în jurul anilor 4000 î.Hr. şi 2000 î.Hr., au roit şi au populat pământul, inclusiv Peninsula italică, de azi ”.

Geţii aveau o demnitate deosebită, care era izvorâtă din spiritualitatea lor.

În 12 mai 1999, Papa Paul al II-lea, în discursul ţinut în cadrul Audienţei generale din Piaţa Sf. Petru din Roma, a rostit: „ Naţiunea română s-a născut odată cu evanghelizarea şi în evanghelie îşi vor găsi lumina şi puterea de a-şi îndeplini vocaţia de a fi punct de influenţă a păcii în Europa următorului mileniu ”.

Imperiul roman, conchide autorul, în existenţa sa de 1.400 de ani, a înălţat monumente numai pentru geto-daci. DE CE?

Romanii au ştiut că geto-dacii au fost poporul primordial care a dat lumii antice: limba, scrierea, cifrele, religia monoteistă şi înalta sa cultură şi civilizaţie.

Jr. Col. (r) Dr. Eugen - Nicolae Rotărescu

General
Anul 2018
Autor Gheorghe Funar
Categorii Istorie, Istoria romanilor, Carti
Editura Editura Ecou Transilvan
ISBN 9786067304015
Pagini 438 pagini
Format Softcover

RECENZII Cifrele getice. Cifrele Primordiale pe Pamant de Gheorghe Funar

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie