Calea. Secretele celor mai mari filosofi chinezi pentru o viață mai bună

 

Publicat de: Michael Puett

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

IDEI CARE ÎȚI VOR SCHIMBA VIAȚA
Suntem tentați să credem că, pentru a ne schimba viața, trebuie să gândim la scară mare. Dar filosofii chinezi ar spune: nu uita să gândești și la scară mică. Începem să ne schimbăm cu adevărat doar atunci când facem mici modificări în modul în care trăim.
Lecțiile înțelepților antici alcătuiesc un ghid extraordinar pentru o viață mai bună. Datorită lor vom descoperi că ne putem cunoaște mai bine privind în afară, și nu în interiorul nostru; putem fi mai puternici manifestându-ne mai reținut; ne putem construi relații mai bune prin mici gesturi care contează. Iar excelența o vom atinge prin ceea ce alegem să facem, nu datorită abilităților cu care ne-am născut. Ideile lui Confucius, Mencius, Laozi, Zhuangzi sau Xunzi despre felul în care abordăm lumea – cum ne raportăm la alții, cum luăm decizii, cum facem față urcușurilor și coborâșurilor vieții, cum încercăm să-i influențăm pe ceilalți, cum alegem să ne ducem viața – sunt la fel de relevante astăzi cum erau acum două mii de ani. De fapt, sunt mai relevante ca oricând.
Michael Puett este profesor de istorie chineză la Harvard și a ținut numeroase prelegeri la cele mai importante universități ale lumii. Cursul său de filosofie chineză este printre cele mai populare de la Harvard. Drepturile de publicare pentru Calea au fost vândute în 25 de țări.
Christine Gross-Loh a scris pentru publicațiile Wall Street Journal, Atlantic și Huffington Post. Are un doctorat în istoria Asiei de Est, obținut la Harvard.

General
Autor(i) Michael Puett
Anul 16 oct. 2018
Dimensiuni 137 x 200
ISBN 978-606-33-2873-2
Pagini 224
Format Brosata
Traducator(i) Irina Brateș

RECENZII Calea. Secretele celor mai mari filosofi chinezi pentru o viață mai bună

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie