Calatoriile... ce pasiune! - Geronimo Stilton

    Dragi prieteni rozatori,     Aici, in Soricezia, pe Insula Soarecilor, toate cartile mele sunt bestselleruri! Dar cum, nu le cunoasteti? Sunt povesti amuzante, mai fragede ca mozarella, mai gustoase ca branza... povesti cu mustati, desigur, pe cuvantul lui Geronimo Stilton!     Cum sa uit cand mi-am pierdut cheile in prapastia de la Mlastinile Sulfuroase? Sau cand era cat pe ce sa inund casa de vacanta  de la mare? Sau cand am castigat un concurs extrasoricesc de dans impreuna cu Patty? Ce-am mai ras! Ce veselie! Recitind jurnalul vacantelor mele, atata m-am distrat ca m-am gandit sa scriu aceasta carte, cu toate episoadele mai amuzante si multe jocuri extrasoricesti!
      Fragment din povestire:       „Ne mergea de minune in vacanta noastra Ia varful pisicilor. Vremea era superba si muntii semeti. Ce minunat!      Azi am plecat in drumetie pana la refugiul Soarecelui Obosit; se numeste asa pentru ca trebuie sa urci ore in sir ca sa ajungi acolo si e imposibil sa nu fii RUPT de oboseala!     Dar, cand ajungi in varf, peisajul e cu adevarat extrasoricesc si panorama te rasplateste din plin pentru efortul depus.     Pe drum, am hotarat sa facem cateva POZE ca sa le aratam si prietenilor ce priveliste minunata se poate admira de sus.      Pandora m-a anuntat cu entuziasm:     - Fac eu pozele!     Tea s-a oferit s-o ajute, dar Pandora nici n-a vrut sa auda. Tinea sa faca totul singura!     Excursia a fost extraordinara, chiar daca, in timpul urcusului, eu am avut niste... mici neplaceri.     La primul popas, am alunecat pe o gramada de CONURI si... am zburat! Chiiiiit! Am cazut cat eram de lung pe o pajiste.     Cand ma gandesc la asta, imi tremura iarasi mustatile de frica!     Cu blanita un pic zdrentuita, am pornit din nou la drum, dar la al doilea popas, o viespe mi-a intepat codita care... mi s-a umflat vazand cu ochii. Auuu!     In ciuda a tot ce mi s-a intamplat, am luat-o iarasi din loc.     La a treia oprire, eram epuizat: trebuia sa ma asez undeva sa ma odihnesc un pic.     In mijlocul pajistii am vazut o movilita moale, inalta cat un scaunel: fara sa stau pe ganduri, m-am asezat pe ea. Pacat ca era... un furnicar! Furnicile rosii au inceput sa-mi intepe blanita si a trebuit sa ma bag cu fundul intr-un torent ca sa mi le scot de pe spate.     Ce durere! ChiiiiT!     Cand am ajuns la refugiu, eram o ruina. Dar ce peisaj!”