Caderea in adancuri

de: Dumitru Zdrenghea

 

Publicat de: Editura Scoala Ardeleana

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Energia poetică ce nutrește versurile acestei cărți a poetului Dumitru Zdrenghea este interpelarea. În fiecare poem se configurează un tu asupra căruia se îndreaptă infatigabil puterile unor adresări ce au drept sursă fie decepția, fie o mânie îndurerată, fie o singurătate fără leac. Destinatarii acestei energii sunt iubita și o anume formă de sacru la care subiectul liric se raportează cu luxuriante insatisfacții. Găsim aproape la fiecare pagină un subiect îndrăgostit, dispus să construiască situații erotice în care iubirea se privește în moarte ca într-o oglindă ofertantă în exasperări. O altă fațetă a identității lirice ține de prezența sacrului. Invocând divinitatea, poetul nu depune un act de credință, ci responsabilizează sacrul pentru atâtea forme de dramă la care e supusă condiția umană.

Cu această carte, lirismul poetului Dumitru Zdrenghea primește încă o notă gravă, datorată sobrietății stilistice în măsură să dea seamă de iubire și dramă.

Aurel Pantea

* * *

Dumitru Zdrenghea s-a născut pe 29 septembrie 1946, la Cluj. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca în 1970; în 1980 a devenit medic primar interne, iar în 1990 medic primar cardiolog. A făcut specializări la Universităţile Tours şi Aberdeen, este membru al Societății Europene de Cardiologie (ESC) şi membru al European Association for Cardiovascular Prevention & Rehabilitation (EACPR). Din 1972 este cadru didactic şi a primit mai multe premii şi distincţii, printre care Meritul Academic al Academiei Române şi titlul de Profesor Emerit al Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca.

A publicat volumele de poezie: Eu celălalt, Cioburi de nimic, Semne, Iubiri, Trist peste lume, 101 fiorduri, Întrupări.

General
Anul 2017
Autor Dumitru Zdrenghea
Categorii Beletristica, Poezie, Carti
Editura Editura Scoala Ardeleana
ISBN 9786067971361
Pagini 124 pagini

RECENZII Caderea in adancuri de Dumitru Zdrenghea

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie