Burlacul

Un stil imperturbabil, care (vorba lui Caragiale) „cere palme”, punand nervii la incercare, izbutind totusi sa se impuna si sa devina chiar asa, seducator prin franchete si (totodata) prin evantaiul neobisnuit de larg al trimiterilor, in directii total divergente. Un stil „pueril” si sever in acelasi timp, teribil si „sincer” si evident trucat, serios si ironic, dar fara clipiri vizibile, ingaduind sa se spuna orice, nimicuri si lucruri de tot grave, cu aerul cel mai firesc. Acest aliaj este secretul lui D. Dinulescu si al insolitei, deconectantei sale aparitii in proza (cu totul altfel orientata) de astazi.