Bogdan al II-lea si Maria-Oltea. Parintii lui Stefan cel Mare si Sfant

de: Andrei Esanu, Valentina Esanu

 

Publicat de: Editura Prut International

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Personalitatea măreaţă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnia sa îndelungată şi glorioasă, plină de mari realizări şi succese în cele mai diverse domenii de activitate, au lăsat o urmă adâncă în întreaga istorie şi cultură românească. Memoria voievodului s-a perpetuat prin secole şi a rămas în conştiinţa generaţiilor drept o figură de prim rang a istoriei noastre, amintirea despre marele voievod a pătruns adânc în analele de istorie, în creaţiile folclorice şi în arta plastică.

Lucrarea de faţă face parte dintr-o serie de studii pe care le dedicăm epocii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ea are la bază atât diverse izvoare care s-au păstrat până în prezent, cât şi cercetările efectuate în istoriografia noastră de la Grigore Ureche încoace.Studiul are patru părţi.

Prima parte este consacrată lui Bogdan al II-lea şi cuprinde o serie de aspecte privind originea şi familia sa, condiţiile urcării în scaunul domnesc, activitatea în anii de domnie, precum şi sfârşitul său tragic.

în afară de aceasta, în compartimentul respectiv sunt abordate şi alte aspecte - politica sa internă şi externă, experienţa sa militară, raporturile sale cu boierimea locală, precum şi cele ce ţin de atenţia deosebită pe care a acordat-o voievodul fiului său Ştefan (viitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt) ş.a.

A doua parte a lucrării este dedicată mamei lui Ştefan cel Mare - Maria-Oltea, compartiment în care încercăm să distingem neamul din care se trăgea, să prezentăm sumar informaţiile cunoscute despre rudele apropiate şi despre copiii ei, mediul care a determinat apropierea şi căsătoria sa cu Bogdan, rolul pe care 1-a jucat în viaţa şi în destinul fiului său, Ştefan, atât până, cât şi după urcarea lui în scaun.

Drept continuare a primelor două părţi se prezintă cel de-al treilea compartiment, în care sunt prezentate acţiunile lui Ştefan cel Mare întru înveşnicirea memoriei părinţilor săi.

Cea de a patra parte a lucrării întruneşte o serie de documente interne şi externe din secolul al XV-lea privind ascendenta şi domnia lui Bogdan al II-lea, precum şi menţiuni ale părinţilor săi datând din timpul domniei lui Ştefan cel Mare.

General
Anul 2007
Autor Andrei Esanu, Valentina Esanu
Categorii Istorie, Istorie culturala si sociala, Carti
Editura Editura Prut International
Pagini 158 pagini
Format Softcover

RECENZII Bogdan al II-lea si Maria-Oltea. Parintii lui Stefan cel Mare si Sfant de Andrei Esanu, Valentina Esanu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie