Biserica italiana „Preasfantul mantuitor” din Bucuresti

Problema construirii unei biserici pentru numerosii italieni din Bucuresti a fost pusa pentru prima data in 1913, iar lucrarile au debutat la scurt timp, Biserica Italiana fiind consacrata la 2 iulie 1916, cu putin timp inaintea intrarii Romaniei in primul razboi mondial.Gandita initial ca un lacas destinat exclusiv comunitatii catolice italiene din Bucuresti, arhitectii Mario Stoppa si Giuseppe Tiraboschi au adaptat sursele de inspiratie italiene (Biserica Santa Maria delle Grazzie din Milano, construita in stil vechi lombard), pentru ca beneficiarii sa regaseasca aici atmosfera si spiritul unei biserici traditionale din Italia. Cutremurele din anii 1940, 1977 si 1986 au afectat serios Biserica Italiana, ea fiind consolidata ulterior. De asemenea, cele doua razboaie mondiale si instaurarea regimul comunist au impiedicat buna desfasurare a vietii parohiale; de la 8 martie 1951 si pana in 1968, Biserica Italiana a ramas inchisa, redeschiderea ei avand loc in urma tratativelor dintre Guvernul italian si cel comunist de la Bucuresti.In momentul ridicarii ansamblului bisericii italiene, contextul urban al zonei era total diferit de cel de astazi, neexistand niciuna din cladirile care il inconjoara atat de strans acum. Practic, cele 3 compenente ale ansamblului, biserica, campanila si scoala care servea si casei parohiale erau libere, strada din fata fiind mult mai ingusta; ea si-a dobandit aspectul actual abia in anii 30 ani secolului al XX-lea, cand bulevardul s-a largit si a fost marginit de cladiri inalte, banci, locuinte. Aceasta, la care se adauga si suprafata redusa primita pentru ansamblu, explica solutia aleasa de arhitecti, dar si consecintele ei estetice in momentul in care aspectul zonei s-a schimbat.