Azi-noapte, pamantul a tipat la mine. Ultimele poeme

Astazi. 20 august 2022, o alta zi, a treia dupa decesul Rodicai, ma uit la ceas, vad ca este ora 1:00, si hotarasc sa ma culc, ca dupa o zi in care au fost multe lucruri ce trebuiau facute ca pregatire a inmormantarii.

Plec de la biroul meu, nu inainte de a mai reciti emotionantul anunt, scris de catre Mircea Bitu, unul dintre bunii nostri prieteni, la aflarea parasirii acestei lumi de catre sotia mea, pe care l-a publicat in ziarul pe care il conduce. Il reproduc: "Plecare dintre noi a scriitoarei si poetei Rodica Braga lasa cultura sibiana fara unul din pilonii ei de rezistenta si profunzime. A fost o femeie frumoasa, inteligenta si sociabila. De o distinctie inconfundabila, un intelectual adevarat care, ani de zile, ne-a bucurat si inseninat cu scrierile sale unanim apreciate".

Dupa oboseala de peste zi, adorm repede. Ma trezesc in jurul orei 7, dintr-un vis extrem de ciudat. Se facea ca sedeam pe o banca sau un trunchi de copac, avand la dreapta mea un barbat, destul de tanar, putin mai inalt decat mine, pe care nu-l cunosteam, dar il simteam ca apropiat. Priveam amandoi la o piata centrala a unui oras, piata avand pe margini diferite cladiri, printre care serpuiau diferite strazi. Nu cunosteam locurile, ma miram doar ca imaginea era miniaturala, fara a fi artificiala, ci reala. [...] - Mircea Braga