„Avem un vis neimplinit”. Volumul 1

de: Cornel Cotutiu

 

Publicat de: Editura Scoala Ardeleana

40.00 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Proiect editorial apărut sub egida Despărțământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași și a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud

Vignete: Miron Duca. Copertă: Georgiana Cotuțiu

„– Am auzit că te duci în străinătate.

– Nu. Mă duc până colea, pe un pământ românesc.

– Păi... Nu te duci în Republica Moldova?

– Ba da, în Basarabia.

– Și ce o să vezi acolo? Ce o să faci?

– O să merg și o să șed. Să simt, dacă e cald, cum e când e cald. Sau cum e când plouă. Să aud cum râd fetele acolo. Ori dacă bărbații sforăie. Să calc pe poteci. Să contemplu norii și dealurile. Să mănânc un porumb fiert. Să mă oglindesc în apa Nistrului. Să văd cum e sărăcia, modestia, îmbuibarea, prostia, speranța ori blazarea pe teritoriul românesc dintre Prut și Nistru.”

Au rămas de la Octavian Goga unele versuri care, parcă, au fost scrise aseară, așa cum este și cel din titlul cărții mele de acum. Antologia de față cuprinde texte datorate (în bună măsură) călătoriilor organizate de Despărțământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași. Am beneficiat astfel de emoționante trasee prin Basarabia și Nordul Bucovinei, deci de la Odesa la Cernăuți. Impresiile culese de câțiva ani încoace, străbătând ținuturi românești necunoscute de mine, sunt cuprinse în paginile acestui volum. În volumul 2 voi aduna tot ce am scris ca urmare a drumețiilor în Bulgaria, Ungaria, Serbia, Viena, Franța, Germania, Danemarca, SUA, Anglia. Adică, spații, civilizații, unde trăiesc și români, iar versul lui Goga nu este uitat, ci trăit, uneori acut, alteori într-o perma­nență, fie ea și latentă. Numai că această stare a dorinței eu o trăiesc invocând un moment de la o sesiune de comunicări dedicate, la Iași, Centenarului Marii Uniri. Un apreciat om de cultură, venit de la București, și-a început rostirea cu o întrebare neașteptată, abruptă: „La Bicentenarul Marii Uniri oare vor fi destui români să-l sărbătorească?” (CORNEL COTUȚIU)

Cuprins

Orizontul lacrimii nezvântate

Valeria Florea-Dascăl: „...și eu sunt copilul Siberiei”.

În Ucraina, pe românește

A dori să știi e un act de solidarizare

„Caznele”

Cinci zile, altfel

Valeria Florea-Dascăl: „Rămâi ce ești, nimic mai mult.”

„Avem un vis neîmplinit”

ASTRA până la MAREA UNIRE

Bine ați venit acasă!

1574 – „cel Cumplit”

70 de ani de la un martiriu uitat

Mărțișor altundeva... ...adică, tot la noi

Și totuși, PÂNĂ CÂND?!...

Un mesaj prompt (și un act curajos anticoronavirus)

„Ochii Basarabiei”

Grigore Vieru și sârma ghimpată

Pandemia și corolarul ei

Biobibliografie

CORNEL COTUȚIU s-a născut în Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, la 15 februarie 1945. Licențiat în filologie (Cluj, 1971). Profesor de limba și literatura română. Din 1975 până în 2008: profesor la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean; între 1985 și 1989: inspector școlar. În perioada 1997-1998: consilier teritorial șef al Inspectoratului pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Debut revuistic: în Tribuna (1964). Redactor, apoi redactor-șef al revistei de literatură, artă și cultură Minerva (1990-1999); redactor al publicației Floare de colț (Beclean, 1990-1992). Debut editorial cu volumul de nuvele În căutarea altui final. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Premiul I pentru proză la Festivalul „Mihai Eminescu”, Iași, 1981; Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Tg. Mureș, 1995, pentru publicistică; Marele premiu la Concursul Național de proză și critică „Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2002; Premiul „Pavel Dan” pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2010; Premiul „I.D. Sîrbu” pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2017; Premiul pentru proză al Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj-Napoca, 2018. Ordinul „Meritul Cultural în grad de Cavaler”, din partea Președintelui României, București, 2004.

General
Anul 2022
Autor Cornel Cotutiu
Categoria Memorii Jurnal
Categorii Ficțiune, Literatura romaneasca, Carti
Colectie Scoala ardeleana de eseistica
Editura Editura Scoala Ardeleana, Scoala Ardeleana
Dimensiuni 210 x 150 x 13 mm
ISBN 9786067978858
Pagini 264, 264 pagini
Format Softcover

RECENZII „Avem un vis neimplinit”. Volumul 1 de Cornel Cotutiu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie