Auxiliar de Algebra si Geometrie pentru clasa a VIII-a

de: Ioan Ticalo, Artur Balauca

 

Publicat de: Editura Taida

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Lucrarea compartimentată pe capitole, pe unităţi de învăţare şi chiar pe lecţii grupează elementele de conţinut ale programei şcolare actuale cu respectarea logicii interne de dezvoltare a conceptelor matematice şi oferă atât elevilor, cât şi profesorilor lor un volum de exerciţii şi probleme pe cât de variate, pe atât de originale, care au menirea să-i ajute în abordarea şi completarea manualelor alternative care sunt depăşite de actuala programă şcolară.
Intenţia declarată a autorilor este de a se alinia programei actuale, iar lucrarea se constituie într-un auxiliar ales de colegul nostru „rătăcit“, poate, printre atâtea culegeri de probleme, grupate după anul sau locul în care au fost propuse.
Lucrarea constituie un suport eficient pentru profesori, elevi şi părinţi pentru o evaluare şi o autoevaluare cât mai obiectivă, de aceea fiecare exerciţiu şi problemă are specificată nota corespunzătoare.
Pentru fiecare capitol şi unitate de învăţare au fost selectate probleme semnificative, acordându-se o atenţie sporită pentru acele capitole în care manualele alternative sunt deficitare.
Structura problemelor contribuie la utilizarea lucrării ca un instrument eficient de lucru în tratarea diferenţiată a elevilor în funcţie de posibilităţile intelectuale ale fiecăruia şi de interesul manifestat pentru studiul matematicii. S-a optat pentru probleme semnificative şi eficiente, atât pentru consolidarea cunoştinţelor în diferite etape, cât şi pentru pregătirea testelor de evaluare curentă, semestrială sau finală.
Numeroase probleme cer modelarea matematică a unor fenomene din lumea înconjurătoare, probleme care lipsesc din culegerile actuale şi au un rol important în formarea matematică a elevilor în vederea abordării altor discipline şcolare.
Pentru formarea competenţelor europene specifice studiului matematicii în gimnaziu, lucrarea a fost astfel concepută încât să contribuie la formarea obişnuinţei elevilor de a apela la concepte şi metode matematice în abordarea unor situaţii cotidiene sau pentru rezolvarea unor probleme practice.
Lucrarea prezintă 53 de teme de sinteză care conţin consideraţii teoretice la noţiunile de bază ale programei ce pot fi utilizate la sistematizarea cunoştinţelor cât şi în activităţile opţionale precum şi numeroase modele de probleme rezolvate şi comentate.
De asemenea, lucrarea cuprinde 36 de modele de teste respectând criteriile de notare pentru aprofundarea cunoştinţelor şi variante pentru lucrări scrise semestriale: se obţin 40 de puncte din itemi de nota 5; câte 20 de puncte din itemi de nota 7, respectiv 9; 10 puncte din itemi de nota 10 şi 10 puncte se acordă din oficiu. Pe lângă testele clasice am introdus şi teste combinate ce conţin teste grilă sau cu răspuns deschis. La testele grilă elevul trebuie să aleagă răspunsul corect din variantele de răspunsuri date ştiind că unul şi numai unul este corect, iar la testele cu răspuns deschis elevul trebuie să completeze spaţiul punctat cu răspunsul corect.
După prezentarea enunţurilor problemelor propuse urmează soluţii şi comentarii. în general soluţiile prezentate nu sunt exhaustive, lăsând posibilitatea utilizatorului de a contribui efectiv la completări.
General
Anul 2010
Autor Ioan Ticalo, Artur Balauca
Categorii Carte Scolara, Matematica, Algebra, Manuale scolare
Clasa Clasa a 8-a
Editura Editura Taida
ISBN 978-606-514-054-7
Pagini 262 pagini

RECENZII Auxiliar de Algebra si Geometrie pentru clasa a VIII-a de Ioan Ticalo, Artur Balauca

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie