Arhiva spiritista. Volumul III

de: Bogdan Petriceicu Hasdeu

 

Publicat de: Editura Vestala

31.19 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Volumul al treilea din seria Arhiva spiritista cuprinde doar un an din demersurile lui B. P. Hasdeu de a intra în comuniune cu spiritele celor dragi (în primul rând cu spiritul Iuliei, al fratelui sau, Nicolae, si al marelui carturar, Alexandru Hasdeu, tatal sau).
Dar substanta volumului este asa de densa si de încarcata de deschideri catre biografia savantului (straluminata de fapte neconsemnate altundeva) si mai ales catre universul sau de gânduri (în care planul real al studiilor publicate în aceasta perioada interfereaza, direct sau indirect, cu cel imaginar),încât cercetatorul este, pe de o parte, fascinat de varietatea si profunzimea materiei, inedita pâna acum, iar, pe de alta, e contrariat si mai mult de dificultatea cailor de abordare a ei.

Incontestabil,însa, ca prin tomul de fata, pasim ceva mai aproape de esenta vietii spirituale a lui B. P. Hasdeu, atât de greu descifrabila.

I. Oprisan

General
Anul 2009
Autor Bogdan Petriceicu Hasdeu
Categorii Beletristica, Religie / Spiritualitate, Jurnale / Corespondenta, Carti
Editura Editura Vestala
ISBN 9789739418690
Pagini 319 pagini
Format Softcover
Traducator Jenica Tabacu

RECENZII Arhiva spiritista. Volumul III de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie