11 carti despre si pentru sanatate mintala pe care oricine trebuie sa le citeasca

25.10.2022

Sanatatea mintala este un concept care a castigat multa popularitate in ultimii 10 ani la nivel mondial. Din ce in ce mai multi oameni inteleg acum faptul ca sanatatea mintala este cel putin la fel de importanta pe cat este cea fizica.

Cartile despre sanatatea mintala sunt o resursa foarte buna pentru oricine isi doreste sa invete mai multe si sa inteleaga mai bine acest concept. De asemenea, ajuta oamenii sa inteleaga problemele cu care se confrunta si unde sa ceara ajutor, atunci cand au nevoie el. 

Exista oameni care au dificultati in a face diferenta intre sanatate mintala si tulburari mintale. De aceea, persoanele care reusesc sa distinga intre cele doua, au si mai multa disponibilitate sa ii ajute pe cei care ar putea sa aiba nevoie de sprijinul lor. 

Un alt beneficiu al lecturii acestor carti este si faptul oamenii pot invata cum sa interactioneze mai bine cu cei care au probleme mintale sau, in cazul in care se confrunta ei insisi cu probleme precum stresul, anxietatea ori stari de depresie pot invata strategii pe care sa le puna in practica pentru a le face fata cu succes. 

Cand citesti despre experienta personala a cuiva cu o problema mintala, cartea iti poate oferi senzatia ca nu esti singur in problemele pe care le ai, sau te poate ajuta sa empatizezi mai bine cu cineva care are o problema similara si te poate determina sa sprijini acea persoana intr-o maniera care sa ii fie realmente utila. 

Avand aceste argumente in perspectiva, iata mai jos 11 carti pe care le poti citi si care te pot ajuta sa-ti imbunatatesti sanatatea mintala sau cel putin sa intelegi mai bine ce se intampla in mintea celor din jurul tau.


Corpul nu uita niciodata, de Bessel Van Der Kolk

Cartea lui Bessel Van dere Kolk te invata cum sa treci peste dificultatile care apar din trecutul tau traumatic, dezvaluind psihologia din spatele lor si unele dintre tehnicile pe care le folosesc terapeutii pentru a ajuta victimile sa se recupereze. 

Dupa cum scrie Van der Kolk, trauma este un eveniment care copleseste sistemul nervos central si care modifica felul in care procesam amintirile. O trauma nu reprezinta povestea a ceea ce s-a intamplat atunci, ci este amprenta actuala a acelei dureri, groaza si frica ce traiesc in interiorul oamenilor, dupa spusele autorului. 

Motivul pentru care cartea a castigat foarte multa popularitate se datoreaza faptului ca oamenii acorda mai multa atentie decat au facut-o vreodata in istorie modului in care o trauma din trecut le impacteaza viata in prezent.


Statut si anxietate, de Alain de Botton

Cartea identifica modalitati prin care dorinta ta de a fi perceput ca o persoana de succes determina, in timp, probleme de ordin mintal. Pe de alta parte, autorul prezinta si modalitati prin care poti combate aceste efecte si prin care poti limita dorinta de a urca continuu pe scara sociala.  

Sunt identificate 5 cauze principale ale anxietatii de statut: lipsa de iubire, snobismul, asteptarile nerealiste, meritocratia si dependenta. 

Pentru ca sentimentul de identitate este dependent de judecatile celor printre care traim, ne preocupa locul pe care il ocupam in lume si ne temem ca nu vom fi iubiti, daca nu suntem suficient de buni. Sa fii ignorat de cei din jur poate fi o trauma.

Frica de a nu fi iubiti este dublata de prezenta snobilor in societate. Oamenii care echivaleaza rangul social cu valoarea umana. Fara realizari recunoscute social, putem fi priviti cu dispret de catre snobi, ceea ce ne adanceste suferinta.

Consumerismul a adus multe lucruri bune, insa faptul ca s-au imbunatatit standardele de viata, a provocat si multa suferinta psihologica, prin faptul ca ne-au crescut asteptarile in ceea ce priveste bunurile materiale si ambitia de a avea o cariera de succes. De aceea, ideea ca poti ajunge oricat de departe doresti si totul depinde doar de tine si abilitatile tale, poate pune o presiune psihologica mare asupra multor oameni cu un statut mediocru. Sa nu ignoram faptul ca sunt o multime de lucruri pe care nu le avem in control.

Autorul propune si  cinci cai de scapare din fata acestui tip de anxietate: filozofia, arta, politica, crestinismul si boemia. Fiecare dintre ele ne invata cum sa ne lasam mai putin afectati de anxietatea produsa de statut si ne protejeaza sanatatea mintala.


Anxietatea, de Scott Stossel

Tot pe tema anxietatii, dar de aceasta data la nivel general, Scott Stossel ne ghideaza pe terenul unei suferinte omniprezente, dar care prea des este inteleasa gresit: anxietatea. 

Daca in urma cu treizeci de ani, anxietatea nu exista ca diagnostic, in zilele noastre este una dintre cele mai comune forme de boala mintala.

Autorul povesteste propria sa lupta de lunga durata cu anxietatea si relateaza eforturile sale de a intelege starea atat din perspectiva medicala, cat si culturala si filozofica.


Cand corpul spune nu, de Gabor Maté

O carte aparuta in 2003, care descrie conexiunile ascunse dintre sanatea mintala si boala fizica. Stiinta medicala moderna incearca adesea sa ne spuna ca mintea si corpul sunt total separate, cand, de fapt, acestea sunt interconectate mai mult decat am putea crede. 

Gabor Mate se bazează pe experiența sa clinică, conversația cu colegii, experiențele personale, biografiile publicate și date derivate experimental pentru a arăta impactul stresului asupra corpului nostru.


Pe taramul fantomelor infometate. Prizonier in lumea dependentei, de Gabor Maté

O carte neconventionala despre cum sa tratam dependenta, cum dependentii pot fi integrati mai bine in societate si cum societatea poate risipi multe dintre miturile care inconjoara dependenta. 

O mare parte a acesteia se concentreaza pe dovezile lui Mate ca factorii de stres din copilarie cresc probabilitatea ca o persoana sa devina dependenta. Ceea ce se intampla gresit in societate, in zilele noastre, este faptul ca dependentii sunt vazuti ca niste paria care au facut alegeri proaste, cand, de fapt, acestia se confrunta cu urmarile stresului de care au avut parte in copilarie si odata deveniti adulti, incearca sa il suprime prin substante sau comportamente care creeaza dependenta. 

Fara sa aiba ambitia ca societatea sa salveze fiecare dependent, Gabor Mate incearca sa creeze mai multa intelegere si toleranta fata de acesti oameni si sa limiteze persecutarea lor la nivel social.


Burnout. Cum sa spargi cercul vicios al stresului, de Amelia Nagoski, Emily Nagoski

Cartea Burnout isi propune sa explice cauzele principale ale uneia dintre cele mai grave crize de sanatate din lumea moderna revarsata mai ales asupra femeilor: epuizarea emotionala. Nagoski sustine ca factorii de stres fac parte din viata noastra, dar cei mai multi ajung de fapt sa se lupte sa rupa un cerc al stresului. Cand ramai intr-o stare de stres pentru perioade lungi de timp, fara sa-l intrerupi prin exercitii fizice, conexiuni sociale sau odihna, poti ajunge la epuizare excesiva. Astfel, cartea isi propune sa ajute cititorii sa inteleaga ce factori de stres pot fi controlati si cum pot fi controlati. 

Este important sa recunoastem ca traim intr-o societate dezechilibrata, iar asupra femeilor exista o presiune suplimentara venita din partea industriilor de sanatate si frumusete. Recunoscand factorii care provoaca stres si reactionand impotriva vocilor autocritice, putem incepe practica autocompasiunii si urmarirea propriilor idealuri si nu a celor impuse de societate.


Mindfulness pentru incepatori in 10 minute pe zi - Lara Hocheister, de Lara Hocheister

O carte care te ajuta sa domolesti stresul din viata de zi cu zi, dedicand doar cate 10 minute practicii de mindfulness. 

Fie ca ti-ai inceput dimineata intr-un mod haotic, ai avut o zi plina activitati si evenimente sau pur si simplu simti ca ai nevoie sa creezi spatiu in mintea ta si ai nevoie sa pui totul pe pauza si sa respiri cu calm, sa ai rabdare cu corpul tau, aceasta carte te invata pas cu pas cum sa iei o pauza si sa te axezi pe o stare mentala mai buna. Nu conteaza daca nu ai mai practicat niciodata sau ai mai incercat, dar nu ai reusit sa fii constant in acest tip de practica.

Lara te ajuta sa iti pastrezi calmul, sa te concentrezi mai bine si sa te reconectezi cu emotiile tale, ceea ce te va ajuta sa raspunzi mai bine situatiilor dificile pe care le intalnesti.

Exercitiile propuse in carte pot dura 10 minute sau chiar mai putin si includ tehnici de respiratie, meditatie, tinerea unui jurnal si chiar pozitii de Yoga.


Creierul fericit - Loretta Graziano Breuning, de Loretta Graziano Breuning

Lectura acestei carti te ajuta sa intelegi care sunt cei patru neurotransmitatori in creier al caror rol este crearea fericirii. 

Creierul nostru este concentrat pe supravietuire si nu este intotdeauna usor sa fii un supravietuitor. Cei patru neurotransmitatori din creierul nostru responsabili cu fericirea sunt dopamina, endorfinele, oxitocina si serotonina si sunt eliberate de fiecare data cand creierul identifica ceva care duce la supravietuirea ta. De fiecare data cand faci ceva care ajuta la supravietuirea ta, creierul te rasplateste cu un sentiment de bine. 

Ce te invata cartea este cum sa reconectezi creierul si sa iti asumi reponsabilitatea pentru hormonii fericirii si, in consecinta, pentru propria fericire.


Nu te-ai nascut sa suferi - Blake D. Bauer, de Blake D. Bauer

In aceasta carte Blake Bauer explica de ce depresia, adictia, bolile fizice si problemele in relatii au la baza ani in care ti-ai ascuns adevaratele emotii si ai trait cu un sentiment constant de frica. 

Cu ajutorul unor pasi simpli vei invata cum sa creezi o relatie mai sanatoasa cu propria persoana, o relatie care sa se bazeze pe acceptare, onestitate si stima de sine. 

Vei invata prin aceasta carte cum sa transformi stresul, anxietatea si nesiguranta venita ca rezultatul al incercarilor tale de a multumi tot timpul pe ceilalti, in incredere in propria persoana, respect si pace interioara.


Ce spui dupa buna ziua? - Eric Berne, de Eric Berne

Cartea explica ce ii ajuta pe invingatori sa aiba succes, iar pe pe cei invinsi sa piarda. In viziunea lui Eric Berne, totul are la baza un scenariu pe care fiecare dintre noi incepe sa il scrie inca din primii ani ai copilariei. 

Despre acest concept aminteste si Freud care subliniaza in operele sale cat sunt de importanti primii ani de viata in formarea caracterului unui adult si Jung care insista pe arehitipuri in comportamentul uman. 

Scenariul pe care il scriem fiecare dintre noi poate sa fie unul de succes sau unul al esecului. Acelasi scenariu decide cum o persoana se va pozitiona fata de colegii sai, cu ce fel de persoana se va casatori si multe alte detalii.  

De fapt, cartea Ce spui dupa Buna ziua, arata cum orice scenariu de viata ajunge sa fie scris chiar de noi, insa, mai important, cum putem improviza si chiar schimba acest scenariu pentru un final fericit.


Sindromul impostorului, de Kevin Chassangre, Stacey Callahan

Un compex destul de comun care afecteaza pana la 20% din populatie si care poate avea efecte nocive asupra vietii precum stresul, anxietatea, probleme in relatie de cuplu, dar si in relatia cu munca si colegii de la munca. 

Cei care sufera de acest sindrom fie incep sa munceasca excesiv ca sa se asigure de succes pe termen lung, ceea ce duce foarte usor la burnout, sau incep sa amane ceea ce au de facut pentru a nu fi nevoiti sa se confrunte cu sentimentele neplacute de care au parte. In ambele cazuri, atitudinea este una distructiva si este important  sa se actioneze rapid inainte ca efectele sa devina dezastruoase. 

In carte sunt abordate aspectele conceptuale ale sindromului, caracteristici, cum se instaleaza indiferent de varsta si care este impactul direct asupra celor care se identifica ca avand acest sindrom. Pentru cititori, autorii pun la dispozitie strategii psihoterapeutice de gestionare a sindromului impostorului, care poate provoca foarte multa suferinta si cu care este posibil ca fiecare dintre noi sa aiba de-a face cel putin o data in viata. 


Concluzii

Oricine poate beneficia de lectura cartilor care au in vedere sanatatea mintala, indiferent de etapa vietii in care se gasesc. Oamenii pot citi aceste carti cand se simt anxiosi, deprimati sau vor sa invete modalitati noi de a gestiona emotiile dificile. 

Este benefic sa stii cat mai multe despre cum functioneaza creierul, astfel incat sa poti profita de cunostinte in momente dificile sau cand cei din jurul tau se confrunta cu probleme de sanatate mintala. Intelegerea mai profunda a cuiva care se confrunta cu acest tip de probleme ne ajuta sa fim mai empatici si sa ii ajutam corect si constructiv pe cei dragi, construind impreuna o societate mai sanatoasa.